Ziceam într-un articol precedent că, deşi suntem o “blogorevistă” dedicată fenomenului folk, inima multora dintre noi bate, în primul rând, pe ritmuri rock şi acest lucru se datorează aproape în exclusivitate Naţionalei noastre de rock, Iris. Aşa cum cred că e imposibil să nu ştiţi, pentru că mass-media a făcut exces de zel cu acest subiect, în ultima perioadă trupa a trecut printr-un moment extrem de dificil, care din fericire a fost depăşit cu bine de omul probabil cel mai reprezentativ al rockului românesc, Cristi Minculescu. Nu voi insista acum pe acest lucru, pentru că s-au zis atât de multe şi parcă prea multe.

Somn bizar

Şi cum conform dureroasei ziceri “îţi dai seama cât de mult ţii la un lucru doar când îl pierzi” sau în cazul nostru, când eşti aproape să-l pierzi, după multe luni pline de emoţii şi frământări la aflarea veştii că totul e cât se poate de O.K., ne-am promis nouă că orice ar fi, la primul concert după revenire, vom fi acolo şi am fost. Astfel, după 7 luni şi 16 zile  de aşteptare, într-o zi al naibii de călduroasă de iulie, ne aflam în drum spre Şimleul Silvaniei (o localitate de lângă Zalău), la primul concert din noua eră Iris. 6 ore am aşteptat, 6 ore pline de mirosuri de mici şi bere, 6 ore cu întâlniri de gradul zero cu oameni care mai de care mai dubioşi, 6 ore petrecute într-un adevărat şi tipic bâlci românesc. A meritat? Cu vârf şi îndesat, pentru că, deşi pornisem cu idea că important e faptul că sunt ei acolo pe scenă şi nu contează cât şi cum cântă, Iris, după mulţi, mulţi ani, a cântat cu drag şi chef, cu dor de scenă şi de public. N-a mai fost acel balet mecanic la care participasem de prea multe ori în ultimii ani, a fost în sfârşit acea trupă de care eu m-am îndrăgostit iremediabil acum aproape un deceniu.

Jocul nu e greu / Pe ape

Iris la Folk You !? Aceasta a fost surpriza din partea organizatorilor şi ce surpriză, trebuie să recunosc faptul că şi eu am privit această alegere cu scepticism, nu mă simţeam pregătită să trec din starea calmă a folkului la starea exuberantă a rockului. Dar maestrul Florin Chilian, prin stilul lui caracteristic atât de special, a reuşit să pregătească perfect momentul. Ce-a urmat? După o scurtă prezentare a momentului, făcută de cel care e “vinovat” pentru toată nebunia asta, Marius Tucă, s-a făcut auzit celebrul şi unicul salut “Bună seara, prieteni!”, urmat de Pământul îl cuprind, Îngerii goi, Vino pentru totdeauna, Casino, Somn bizar, Pe ape (aşa cum n-a mai sunat de mult), piese cântate alături de Iris-i de o mare de oameni, iubitori nu neapărat de folk, ci de muzică bună, sinceră şi adevărată. Un recital scurt, de doar 35 de minute, dar ce minute! Bineînţeles, recitalul nu se putea încheia decât printr-o Floare de Iris, cântată absolut senzaţional de public.

Închei aici, zicându-vă “Bună seara, prieteni! Pe curând, la revedere!”

Popularity: 8% [?]